Ce au în comun Roma, Veneţia, Paris şi Budapesta? Oraşele europene celebrează dragostea pe 14 februarie au pregătit o mulţime de cadouri dulci şi atractive pentru perechile de îndrăgostiţi.Roma
Pentru un sărut memorabil, cea mai bună alegere este Fontana di Trevi, locul unde a fost filmată o scenă de dragoste celebră, în filmul La Dolce Vita, a lui Federico Fellini.
Apoi merită admirată priveliştea de pe dealul Gianicolo, aflat deasupra zonei pitoreşti medievale Trasetevere. Veţi vedea Partenonul, Monumentul lui Vittorio Emanuele din Piata Veneţia. Dacă vă plimbaţi mai departe, veţi descoperi scările liniştite ale amfiteatrului Quercia Tasso, numai bune pentru relaxare. O plimbare pe Via Sacra (principala stradă a vechii Rome) sau un tur pe apele Tibrului vă deschid drumul spre bijuteriile Romei, singura condiţie fiind să mergeţi noaptea pentru efect romantic maxim.
Hotelurile vă întâmpină cu o atmosfera caldă, cu stil şi eleganţă, îmbinate cu atenţia gazdelor pentru fiecare detaliu. Momentele plăcute nu întârzie să apară, în cameră veţi descoperi o sticlă de şampanie oferită din partea casei, un coş cu fructe proaspete de sezon şi un buchet de flori. Micul dejun, servit cu şampanie şi căpşuni proaspete, va fi unul dintre momentele dulci ale vacanţei.
La agenţia Prestige Tours http://www.prestige.ro preţul unui pachet turistic de weekend în perioada 13 – 16 februarie costă de la 239 Euro/pers. Sunt incluse transportul cu avionul şi trei nopţi cazare cu mic dejun.
Veneţia
De Ziua Îndrăgostiţilor în Orasul Îndragostiţilor… Visul se transformă în realitate şi vă veţi bucura de o plimbare romantică cu gondola, în timp ce cântecele gondolierilor răsună sub clar de luna şi licărul lumânarilor se oglindeşte în apă. Legenda spune că dacă treci cu gondola pe sub Puntea Suspinelor şi o săruţi pe persoana iubită de lângă tine, dragostea va învinge toate obstacolele şi va fi eternă. Espresso de dimineaţa şi vinul roşu de seara fac parte dintr-un ritual al dragostei pe care îl emană acest oraş. Dacă vă surâde o plimbare, alegeţi să vă relaxaţi la o cafea pe străduţele înguste. Cel mai bine e să optaţi pentru drumul pe jos. Va fi o experienţă de neuitat mai ales că veţi fi tentaţi să intraţi în toate magazinele de suveniruri. Pe jos veţi parcurge acest traseu în aproximativ 40 de minute, dar dacă nu doriţi să va obosiţi puteţi lua vaporaşul. Acesta are staţia în Piazzale Roma, piaţa unde se opresc toate autocarele şi autobuzele. Preţul unui drum costă 6 Euro. Pentru Venetia, preţurile pornesc de la 319 Euro/pers. prin Butterfly Tourism, http://www.butterfly.ro
Paris
La Paris puteţi opta pentru o cină romantică şi plimbare cu vaporaşul, bateaux-mouches-urile au oferte care includ o croazieră cu vaporaşul pe Sena, preparate frantuzeşti şi muzică romantică. Pentru o astfel de cină, veţi scoate din buzunar 150 euro pentru două persoane. Dacă vreţi să combinaţi masa cu o vizită în Paris, orientaţi-vă spre tururile de oraş care include şi prânz în Turnul Eiffel. Veţi avea parte de o panoramă impresionantă asupra Capitalei Luminilor. Un city break pentru Paris costă de la 337 Euro/pers. prin agenţia Cocktail Holidays, http://www.cocktailholidays.ro.
Budapesta
Dacă alegeţi să petreceţi Ziua Îndrăgostiţilor la Budapesta, veţi găsi cea mai frumoasă şi mai dulce inimioară de marţipan pe care să o oferiţi persoanei dragi la miezul nopţii.
Aveţi ocazia să aflaţi cum este romantismul unguresc în momentul în care luminile se aprind deasupra Dunării. Dacă cinaţi la unul dintre restaurantele amplasate de-a lungul fluviului, vă veti îndrăgosti iremediabil de Budapesta şi atracţiile sale turistice: Podul cu lanţuri, Bastionul pescarilor, Palatul Regal, Catedrala Sfântul Stefan şi Citadella. Mini-vacanţa în Capitala Ungariei costă de la 193 Euro/pers. la agenţia Cocktail Holidays, http://www.ccoktailholidays.ro.
Categorie: Evenimente


